Fără îndoială, ținutul bebelușului în brațe este una dintre cele mai revoluționare, dar și de bun simț mutații în îngrijirea copilului. Rând pe rând, contraargumentele aduse – ex. se obișnuiește, va fi răsfățat, ți se va urca în cap, va fi slab și dependent de ceilalți – se prăbușesc masiv sub greutatea observațiilor concrete privind calitatea relațiilor de încredere și apropiere cu ceilalți, dar și a dovezilor aduse de cercetări longitudinale riguros conduse de specialiști.

O dată cu normalizarea și încurajarea ținutului bebelușului în brațe, noi date au ieșit la suprafață. Unele realmente uimitoare! Una dintre acestea este că majoritatea proaspetelor mămici își țin copilul la piept pe partea stângă a corpului lor. Mame din jurul nostru, în parc, pe plajă, cele care vin cu bebelușii lor la Motherhood Center își țin copiii la piept la unison, pe partea stângă. Fără ca cineva să le dea un instructaj în acest sens. Fără ca cineva să le explice beneficiile ținutului așa în brațe. Fără să se fi documentat undeva. Pur și simplu: așa le vine!

Ba mai mult, o mulțime de mămici observă și spun că bebelușii lor au o preferință pentru sânul stâng. Sug mai bine din el. Se cuibăresc mai bine pe cotul stâng al mamelor decât pe cel drept. Se relaxează mai repede și profund când așezați așa, pe cotul stâng, în ureche le bate inima mamei pe care o știu bine tot din uter. Ai observat și tu asta? Luni bune de viață intrauterină au dansat pe muzică de inimă de mamă.

Ei bine, oamenii de știință au început să se întrebe acelașii lucru ca oamenii rând: De ce? Care este explicația? și mai apoi, să caute răspunsurile.

În articolul lor de referință Why do mothers cradle babies on their left?, J.S. Sieratzki și B. Woll (1996), articol foarte atent documentat, citat și deci, recunoscut până în acest moment de alte 97 studii științifice, trec în revistă o serie de experimente extrem de interesante în acest sens dintre care mai jos, le amintim pe cele mai relevante:

• Weiland & Sperber (1970) au cerut unui grup de femei să țină în primă fază a experimentului o pernă la piept, iar în cea de-a doua fază să își imagineze că țin la piept un copil speriat. Rezultatele lor sunt uimitoare: pentru femeile care au ținut perna la piept, cercetătorii nu au găsit nicio preferință pentru vreuna dintre părți, în timp ce pentru celelalte au observat că majoritatea femeilor au ținut perna pe partea stângă a corpului, în dreptul inimii!!

Manning & Chamberlain (1994) au demonstrat în studiul lor că a ține copilul la piept pe partea stângă a corpului are legătură cu lateralizarea cerebrală a celor două emisfere ale creierului, care are loc de-a lungul evoluției. Astfel, cei doi cercetători au arătat în studiul lor că 80% dintre cimpanzeii, gorilele și urangutanii din grădinile zoologice își țin puii la piept cum altfel (?!) decât pe partea stângă a corpului lor.

(Gustav Klimt, Mother and Child, 1905)

Așadar, ceea ce e observat cu ochiul liber – preferința mamelor pentru a își ține bebelușul la piept pe partea stângă a corpului – capătă sens în legătură cu modul în care funcționează creierul uman:

• emisfera dreaptă coordonează partea stângă a corpului (cotul stâng),
• emisfera dreaptă operează cu instrumente ca: atingere, emoție, ritm, rimă, culoare, mișcare, nonverbal etc.
• în sarcină și după naștere, creierul gravidei și proaspetei mămici trece printr-o serie de schimbări specifice,
• după trauma nașterii și în fața noutății și imensității mediului extrauterin, bebelușul are nevoie de siguranță, iar mama nu vrea nimic mai mult decât să îi ofere acest sentiment atât de prețios pentru supraviețuire,
• mamele care își țin dominant bebelușii pe partea stângă a pieptului sunt mai sensibile la semnalele care vin de la ei spre deosebire de cele care își țin bebelușii pe partea dreaptă a pieptului, care sunt mai puțin sensibile și mai anxioase (De Chateu).

A înțelege care este legătura dintre felul în care ne ținem copiii în brațe, cum îi atingem, îi mângâiem, cum ne jucăm cu ei folosind îmbrățișările și emoțiile trăite în culisele noastre ne ajută ca părinți, să ținem cont cu mai multă responsabilitate de prezența lor, de percepția corporală a noastră și a lor și implicit, de a construi relații cât mai sigure din punct de vedere emoțional în interiorul familiilor noastre.