Spitalizarea copiilor este pentru majoritatea dintre ei, indiferent de vârstă, un eveniment stresant, iar pentru unii chiar o traumă.

A fi in spital cu/ lângă copilul aflat in suferință fizică și emoțională, severitatea diagnosticului, modul în care acesta este comunicat și înțeles, riscurile asociate, propriile lui experiențe trăite pe parcursul vieții în relație cu bolile/ procedurile medicale/  medicii/ spitalele, fie direct ca și pacient, fie indirect, așadar propria sa vulnerabilitate, lipsa de confort fizic și psihosocial din spital pot face deopotrivă ca spitalizarea copilului să fie o experiență stresantă și traumatizantă și pentru părinte.

Modul în care parintele trăiește experiența spitalizării poate adăuga și mai multă intensitate și greutate emoțiilor copilului, acesta simțindu-se și mai speriat, si mai furios, și mai confuz, ori chiar vinovat pentru întreaga situație. La fel, modul în care acesta își trăiește emoțiile, poate să îl ajute pe copil să traverseze această perioadă cu mai multă relaxare, încredere și optimism, facilitând crearea unui precedent de tip resursă pentru demersurile ulterioare ce vor ține de monitorizarea și îngrijirea sănătații atât de necesare.

Iată cele 10 resurse care te pot ajuta ca părinte să navighezi cu succes printre curenții năvalnici și imprevizibili ai emoțiilor tale și ale copilului tău de-a lungul episoadelor de spitalizare. Voi începe cu mențiunea că gravitatea obiectivă a diagnosticului și cât de reparabilă este starea lui de sănătate sunt absolut cruciale.

1. Încă de la cele dintâi interacțiuni cu personalul din spital (de la infirmiere, asistente medicale, medici) îndreaptă-ți deliberat focusul atenției înspre caracteristicile lor pozitive. Caută intenționat ce anume te atrage, îți place, admiri la reprezentanții personalului medical. Pot fi modul în care îți vorbește ție sau copilului, felul în care îl atinge cu grijă consultându-l sau căutându-i vena potrivită pentru montarea branulei, îndemânarea și profesionalismul, felul în care te atinge pe tine pe umăr sau te privește, modul în care îi sună vocea, accesoriile, culoarea părului sau costumului medical. Caută-le! Ele, potrivit lui  S. Porges în Th. Polivagală, nu sunt altceva decât indicii de siguranță, care impactează asupra activității sistemului nervos. Se trezește la viață și intră în funcțiune calea ventrală a nervului vagal, responsabil cu starea de bine, claritatea și organizarea.

 Spun “caută”, pentru că tendința naturală a creierului într-un astfel de context este de a semnaliza în viteză și cu o evidență accentuată factorii amenințători din jur, simțind cum se instalează o stare de pericol, de teamă și implicit, nevoia de apărare, care poate îmbrăca forme regresive (crize de furie, atacuri de panică etc.).

Caută-le, găsește-le și arată-i-le mai ales copilului tău!

2. „A ne conecta este un imperativ biologic” este un alt postulat al lui S. Porges, binecunoscut de către psihologii care sunt la curent cu lucrările lui. Inițiază contact cu celelalte mămici din salonul în care te afli. Fă cunoștință cu ele, caută în ciuda diferențelor de netăgăduit dintre voi, aspectele pe care la aveți în comun. Între mamele aflate în spital cu copiii lor, spre deosebire de cele din online, se naște o reală solidaritate și reciprocitate cum nu întânești în altă parte.

3.Motivația. Poate că nu ai fost informată sau nu realizezi, dar în spital nu vă ține nimeni cu forța. Nici pe tine, nici pe copilul tău! Te poți externa oricând la cerere. Paradoxul e că atunci când sănătatea și viața copilului tău sunt în pericol, de fapt, doar acolo vrei să fii: în spital! Știi și simți că e cel mai bun loc în care poți fi în acele momente. Ești acolo pentru că vrei. Ești acolo unde ceilalți pot să aibă grijă de copilul tău așa  cum tu nu ști și nu poți avea în acele momente. Vei observa cu repeziciune că atunci când realizezi această perspectivă, toate ifosele legate de lumea de afară vor păli cu ușurință, de la sine, unul după altul. Vremea frumoasă de afară, ginul cu gref și gheață din plin băut la terasă, programările făcute în avans la cosmetică, masaj sau sport, planurile făcute se vor înscrie și vor aștepta cuminți la coadă, în așteptarea unui moment mai bun.

4. În primele zile în spital, vei observa numeroase schimbări imprevizibile. Se impun neașteptat fie schimbarea branulei, fie a salonului, fie a colegilor de salon, fie a informațiilor primite cu privire la evoluția stării de sănătate, fie a mai multor schimbări în același timp. Compozitul de dezamăgire, neputință și frustrare se va face repede resimțit înăuntrul tău. În spital mai mult ca oriunde schimbarea este constanta! Nu te opune schimbărilor care vin așa cum vin, întâmpină-le cu flexibilitate și deschidere. Flexibilitate pentru stabilitate!  Ia tot ce se întâmplă pas cu pas, cu elasticitate interioară de balerină. Toate aceste schimbări sunt absolut necesare pentru sănătatea copilului tău și a celorlalți copii.

5. Chiar dacă ești în spital, să-ți acorzi mai mult confort nu strică. Ba, dimpotrivă! Lenjeria de pat, jucăria preferată a copilului, tableta, căștile, vestimentație lejeră și drăguță, cosmeticele tale, ruterul mobil de internet și mâncarea de la restaurantul tău preferat, deodorantul de cameră de ambră neagră de la Zara Home! Când stai mai mult de 3 zile în spital, toate de mai sus sunt permise și necesare!

6. Pornind de la „Puțin confort nu strică”, trebuie să știi că „Puțină distracție nu strică”, chiar dacă ești în spital. Poți organiza cu celelalte mămici seri de film, șuete la cafea, jocuri pentru copii. Păstrează-ți optimismul cu orice preț indiferent cât de neplăcută și gravă e situația.

7. Căștile și muzica sunt esențiale. Într-un spital de copii sunt copii și copii. Copii mari și copii mici. Copii care scâncesc, plâng, urlă. Copii care se simt speriați. Sunt copii în suferință. Să-i auzi continuu pe toți și fiecare în parte nu este o opțiune atunci când obiectivul tău este să rămâi un adevărat sprijin pentru copilul tău. Muzica are un impact uriaș asupra sistemului nervos. Eliberează endorfine, stimulează imunitatea psihologică și fiziologică. Ascultă muzica ce îți place, descoperă noi artiști, trupe, piese sau stiluri muzicale.

8. Mindfulness-ul, tehnicile de relaxare, exercițiile de respirația, rugăciunea, meditația, pauzele (ieși la o plimbare în curtea spitalului ori de câte ori poți) – toate sunt de mare ajutor în a rămâne și te simți cât mai verticală, în a îți păstra claritatea și acorda reglajul emoțional. Nu le minimiza nicicum!

9. Vorbește cu oamenii tăi despre trăirile, gândurile, senzațiile și nevoile tale! Vorbește doar cu oamenii-resursă din viața ta. Dacă împărtășindu-le din ceea ce e în tine, vin și aduc propriile lor angoase și nesiguranțe, nu sunt oamenii de care ai cu adevărat nevoie în aceste clipe. Dacă mai mult de a își exprima regretul și părerile lor de rău nu pot face, din nou nu sunt oamenii de care ai nevoie. Compasiunea fără încurajare, fără articularea încrederii în resursele tale, ale copilului tău și personalului medical ori în actul medical,  nu înseamnă mare lucru. Dacă nu ai cu cine vorbi, vorbește cu tine. Caută în tine ce ai nevoie: ascultare, înțelegere, compasiune, încurajare, încredere și soluții.

10. Lasă-te fascinat(ă) de actul medical, de progresul medicinei și mai ales, de puterea și reziliența organismului uman. Observă și absoarbe etapele procesului vindecării copilului tău și a celor din jur.

Când ca părinte ești în spital cu copilul tău, el are nevoie de tine mai mult ca oricând și oriunde de tine ca resursă. Scoate toată recuzita de instrumente, tehnici, competențe și abilități de care dispui pentru a fi lângă copilul tău așa cum are nevoie.