hero
Consiliere psihologică/ Psihoterapie pentru copii
GRAVIDE, VIITORI PARINTI
Consiliere psihologică/ Psihoterapie pentru copii

Indiferent de vârstă, copiii pot fi profund impresionați de o varietate largă de situații de viață afectând simțul siguranței din interiorul relațiilor cu ceilalți și cu ei înșiși.

Câteva din cele mai întâlnite astfel de situații sunt: mama care rămâne însărcinată, nașterea unui frate, certurile dintre părinți, spitalizarea copilului/ a unei surori/ a unui părinte, critica recurentă, agresivitatea, neliniștea acută a unuia dintre ei, îmbolnăvirea sau moartea unui membru al familiei etc.

 

Prin tehnici și abordări psihoterapeutice special configurate pentru copii, aceștia sunt ajutați să își exprime emoțiile, gândurile, senzațiile și nevoile, chiar dacă nu au încă cuvintele necesare formulării lor. Prin joc terapeutic, desen, modelaj, povești, dramatizare – toate conduse cu pricepere și răbdare, ies la iveală nu doar conținuturi care le tulbură inima și mintea, ci și reușesc să acceseze perspective noi și soluții originale la problemele cu care se confruntă.

 

Cele mai frecvente motive pentru solicitare intervenției psihologice la copii

 

dificultăți în stabilirea/ menținerea relațiilor interpersonale

anxietate de separare

crize de furie/ comportamente de agresivitate

dificultăți de concentrare a atenției cu sau fără hiperactivitate

motivație scăzută

cogniții de autodevalorizare

tulburări psihosomatice, tulburări sfincteriene (enurezis, encomprezis)

tulburări oro-alimentare

 

 

Ședințele de terapie pentru copii

 

În funcție de problematica psihologică și vârsta copiilor, ședințele de terapie se vor desfășura împreună cu câte unul sau ambii părinți sau/ și fără părinți

 

Întrucât părinții sunt zi de zi în preajma copiilor, iar aceștia au nevoie de ei pentru a se simți în siguranță, iubiți, încurajați și competenți, ținem îndeaproape legătura cu părinții prin implicarea lor directă și indirectă în desfășurarea procesului psihoterapeutic.

 

Durata ședinței: 50-60 min.

 



Specialiști

Psihoterapeut Ruxandra Ivașcu

Psihoterapeut Teodora Ghinea

CONTACTEAZA-NE

Completeaza acest formular de contact, iar noi vom reveni catre tine in decurs de 24 ore.