Cu privire la sarcină și stres există o mulțime de opinii generalizatoare care provoacă și mai mult stres în rândul gravidelor. Nu e de mirare că ideea de stres începe să le streseze. Dar oare cum stau lucrurile în realitate?!

Iată care sunt cele mai importante aspecte legate de stresul în sarcină.

• În sarcină, mama și fătul se află într-o stare de simbioză fizică. Fiecare stimul extern ajunge la făt prin intermediul mamei. Fătul accesează lumea din perspectiva mamei.
• Fătul împarte viața emoțională a mamei sale într-o fază foarte vulnerabilă, când sistemul său nervos central și sistemul de răspuns la stres se formează.
• Importanța factorilor emoționali și psihosociali în dezvoltarea embrionului și fătului e evidentă mai ales când luăm în considerare faptul că sistemul de răspuns la stres al mamei este legat prin placentă și cordon ombilical cu sistemul circulator fetal. Acest aspect e cunoscut drept INTERFAȚA FETO-MATERNALĂ (Arch și Hecher, 2013).
• Cercetările arată că stresul prenatal cronic poate juca un rol în dezvoltarea unor afecțiuni, mai târziu în viață, ca: alergii, boli autoimune, obezitate, diabet, boli cardiovasculare și mentale, precum și cancer (Entringer et al., 2016).
• Psihoneuroimunologia abordează interacțiunea dintre factorii psihologici și sistemul nervos, endocrin și imunitar și studiază mecanismele prin care stimulii psihosociali sunt reflectați în corp. În rețeaua imuno – neuro – endocrină, cele 3 sisteme vorbesc o limbă biochimică comună (Blalock, 1994) pentru a permite adaptarea organismului la stresorii interni și externi eliberând neurotransmițători, neuropeptide, citokine și hormoni. Această rețea răspunde la stresorii acuți (viruși, bacterii, conflict relațional) printr-o reacție de stres adaptativă și temporară al cărei obiectiv este protecția organismului. În acest proces, sistemul simpatetic, parte a sistemului autonom, eliberează imediat energie (crește fluxul de sânge în mușchi, inimă și activitatea respiratorie) pentru a facilita reacțiile de fugă/ îngheț/ luptă. Simultan, pentru a conserva energia, funcțiile organelor nenecesare supraviețuirii sunt încetinite (ex. digestia, activitatea intestinelor).
• Influențele adverse ale mediului de-a lungul dezvoltării prenatale pot genera efecte pervazive, de lungă durată asupra dezvoltării fătului, consecințe cunoscute ca reprezentând procesul de programare fetală (Barker et. al, 1990/ 1993).
• Stadiul dezvoltării intrauterine e caracterizat de o senzitivitate intensă la influențele mediului și deci, stresului. Subnutriția sau supranutriția în sarcină, la fel ca expunerea fătului la stres intens pot genera erori de programare privind anumite organe ale sistemului și procese metabolice, crescând riscul pentru boli cronice (obezitate, diabet, boli cardiovasculare/ mentale) la vârsta adultă. Cauzele programării greșite sunt găsite în procesele dezvoltării active și dinamice prin care trece fiecare organ, care încep devreme, în perioada intrauterină. De-a lungul acestei perioade, organismul fetal achiziționează și păstrează informații care îl pregătesc pentru lumea exterioară (Washwa, 2005).
• Critica programării fetale constă în faptul că nu lasă loc potențialului dezvoltării postnatale.

Există 2 ferestre de oportunitate/ de risc în timpul sarcinii:

1) În săptămâna a 10-a de sarcină, când embrionul se transformă în făt și începe să se miște, creierul produce în medie 250.000 neuroni/ minut (neurogeneza).

2) Între săptămânile 24 și 30 de sarcină, se formează conexiunile între celulele nervoase (sinaptogeneza) și începe comunicarea dintre neuroni.
Stresul extrem trăit de-a lungul acestor perioade de sarcină influențează dezvoltarea structurilor neurologice și astfel, poate afecta capabilitățile fizice, cognitive,
comportamentale ale copilului. (Douglas Mental Health University Institute, Zeindler 2013)

Axa HPA e mecanismul primar și cel mai frecvent investigat pentru cum stresul prenatal matern afectează dezvoltarea copilului în uter și după naștere. Când mama e expusă la stres, axa HPA e activată și e eliberat cortizolul. Cortizolul matern și alți mediatori ai stresului stimulează producția de corticotropina (CRH)
locală în placentă. Concentrațiile mari de CRH duc la concentrații ridicate de CRH fetal pe măsură ce CRH-ul activează axa HPA a fătului.

O cantitate moderată de cortizol e importantă pentru dezvoltarea fătului, dar o concentrație excesivă de cortizol poate avea consecințe riscante asupra dezvoltării creierului său și poate afecta zone cerebrale cum sunt cortexul prefrontal și structurile sistemului limbic (hipocampus, amigdala), de care sunt legate funcțiile executive, reglarea emoțională, atenția, memoria). În plus, aceste zone cerebrale joacă un rol important în reglarea axei HPA a fătului. Cum cortizolul e lipofilic și poate pătrunde în celule, concentrațiile de cortizol matern pot traversa interfața feto-maternală (placenta) și pătrunde în circulația fătului.

Fătul este în principiu, relativ protejat de enzima 11 beta-HSD2 împotriva concentrațiilor ridicate de cortizol matern. Când crește stresul matern, crește activitatea acestei enzime, făcând o mai bună barieră feto-maternală. Dacă însă, stresul matern e unul cronic/ depresie/ anxietate, protecția oferită de această enzimă poate fi compromisă, lăsându-l pe făt să fie expus la cortizolul excesiv. (O’Donnell et al. 2012)

În mod special, de-a lungul ultimelor săptămâni de sarcină, când axa HPA a fătului se maturizează, concentrațiile de cortizol mai ridicate decât media pot genera o desensibilizare a receptorilor glucorticoizi (GR) în hipocampusul fetal.

 

În concluzie, e important să avem în vedere că nu orice stres, ci doar stresul cronic/ extrem este un factor de risc care poate afecta dezvoltarea fătului.

 

Sursa:

Cap. ”Prenatal psychoneuroimunology” (Michaela Ott, Magdalena Singer, Harald R. Bliem, Chiristian Schubert), Handbook of Prenatal and Perinatal Psychology (Klaus Evertz, Ludwig Janus, Rupert Linder, Springer, 2021)

 

(Dr. Psih. Camelia Chețu, Lector Univ. Asoc. Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București)