Pas cu pas, de la o lună la alta, sarcina îi apropie pe viitorii părinți și copilașii lor de naștere.  Și așa cum este firesc, și unii și ceilalți încep să se pregătească pentru naștere. Mai cu seamă pentru nașterea fiziologică în care focusul este pus exclusiv pe corp. Pe abilitarea lui prin programe de gimnastică prenatală. Pe durerea care îi va invada corpul pe travaliu și expulzie. Pe avarierea corpului sub ascuțișul bisturiului. Pe lipsa de control. Pe neajunsurile sistemului medical. Și mai puțin pe nașterea psihologică în care gravida și partenerul ei se concentrează pe aspecte ce țin de: relația lor cu fătul, pe încântarea și invitarea lui în lumea lor, pe separare sau Rămas bun! pe întâlnire sau Bine ai venit!

   Pregătirea psihologică pentru naștere are rolul de a unge balamalele porților de ieșire din corpul matern astfel încât acestea să se deschidă larg lăsând să se întrevadă frumusețea și atracțiile lumii extrauterine.

   Iată un fragment din procesul interior, personal și adânc al pregătirii psihologice trăit de o gravidă cu doar cu câteva zile înainte de nașterea care avea să se întâmple spontan, natural, în mașină, chiar în fața spitalului. Ca în filme, cum spune ea. Acest fragment face parte dintr-un demers psihoterapeutic care s-a desfășurat aproape pe tot parcursul sarcinii, în care dincolo de analiză și explorare psihologică, un impact foarte puternic l-au avut exercițiile de meditație ghidată cuprinse pe cd-ul În pântece, care va fi lansat la începutul lunii martie.

    „Iubita noastră bebelină

A fost o bucurie să creștem împreună, să te simt de la fluturări ușoare la învârteli hotărâte! A venit timpul să ne luăm amândouă rămas-bun de la perioada asta caldă și sigură și să ne aventurăm dincolo de burtică. Tu te lansezi și eu te primesc în brațe repede-repede! Ne așteptăm reciproc dincolo de poarta de ieșire/ intrarea în lumea lui mami și tati.

Te invităm cu mare drag la noi acasă, să ne simți mângâierile dincolo de burtică, să ne vezi zâmbetul când vorbim cu și despre tine, să asculți muzica și chitara lui tati, să râdem și să plângem împreună. Vrem să-ți arătăm frunzele și zăpada, cerul și florile, muntele și marea, să te ducem la bunici să se bucure și ei de zâmbetul tău…. dacă vrei și tu. 

Te invităm acasă să ne cunoaștem, să învățăm împreună, să iubim mult, fără „să te avem” și “fără să fim avuți”, să dansăm , să înotăm, să zburăm, să ne rostogolim pe pajiște, să ne cățărăm, să călărim, să mâncăm cireșe din pom și să sărim în băltoace când plouă.

Te invităm să îi cunoști pe prietenii tăi de joacă, pe verișorii tăi (..), pe toate mătușile și unchii din clan care ți-au adus deja cadouri și promit că vin în vizită să facă babysitting.

Te invităm să te bucuri de iubirea și de căldura bunicilor care abia așteaptă să îți facă toate poftele și să te învețe prostioare, acum că sunt mult mai relaxați decât când ne-au crescut pe noi. (..)„

(fragment publicat cu acordul autoarei – G.S.)