În sarcină apar schimbări multe, rapide și semnificative, iar corpul și psihicul gravidei sunt solicitate intens în acceptarea și traversarea lor. Greutatea corpului care crește, centrul de greutate care se modifică, sânii care se măresc, stomacul care e presat de uterul ce ocupă din ce în ce mai mult loc sunt doar câteva dintre ele. În timp ce unele schimbări sunt încântătoare și ușoare, altele sunt neplăcute și inconfortabile. În lumea lăuntrică a fiecărei gravide, transformările corporale produc un ecou unic. În timp ce o femeie se poate simți bucuroasă, voluptuoasă, atrăgătoare pentru că îi cresc sânii, o alta poate suferi teribil, făcând-o să se simtă expusă unor amenințări interioare și exterioare. Desigur că foarte multe schimbări au loc și în cazul viitorului tătic, care nu sunt deloc de neglijat, doar că în acest material, în acord cu titlul său, ne vom opri la cele specifice gravidelor.
De asemenea, în sarcină, la toate etajele aparatului psihic se elaborează reprezentări ale copilului, ale sale ca mamă, ale familiei, ale stilului de viață. Gravidele își imaginează copilașii în felurite moduri. Aceste schițe care se conturează în interiorul lor pot fi mai mult sau mai puțin clare. De cele mai multe ori, ele sunt perceptibile prin intermediul trăirilor emoționale, reacțiilor și senzațiilor corporale. Fătul poate fi perceput ca o ființă dragă și specială, ca un musafir ori un chiriaș comod sau incomod, ca un prieten intim, ca ceva ce posedă și îi aparține, ca un inamic ori terorist, ca un prizonier, ca o ființă vulnerabilă și în pericol. La rândul ei, gravida se simte/ se vede ca o gazdă primitoare, ca o zeiță, ca cineva de care se profită, căreia i se sustrag resursele ori care se simte incapabilă și primejdioasă pentru copil. O mulțime de mișcări interioare, de reprezentări, fantasme se desfășoară în universul ei. Are nevoie așadar, ca partenerul să aibă multă răbdare și să înțeleagă că nici ea nu înțelege ce se petrece în interiorul ei.
În trecut, tații își recunoșteau copiii ca fiind ai lor îndeosebi după ce aceștia se nășteau. Acum, acest lucru se întâmplă mult mai devreme, încă din sarcină. Însoțindu-și partenera la consultațiile și investigațiile medicale, participând la discuții cu medicii, vorbind despre copil cu cei din jur, interacționând cu el vorbindu-i, alintându-l, fiind tandru și ocrotitor cu ea, o ajută să îl vadă în rol de tată al copilului, să nu se simtă singura responsabilă pentru îngrijirea și dezvoltarea copilului, să împartă cu el rolul parental, să se simtă astfel, mai liniștită și în siguranță.
De-a lungul celor nouă luni de sarcină, gravida este în centrul atenției celorlalți. Corpul ei este cel care poartă copilul. I se transmite în mod apăsat ideea că este important tot ceea ce face, tot ce mănâncă, cum și cât doarme, ce gândește și ce simte în relație cu dezvoltarea copilului. Din această perspectivă, ea este nevoită să se repoziționeze față de sine, de propriăă părinți și de copil. Nu mai este fetița mamei sale, ci mama propriului ei copil. Poartă o nouă responsabilitate, care este însoțită cu preocupare, efort, grijă și griji. Să se mai relaxeze este ceva nu doar necesar, dar pentru multe femei însărcinate, și ceva dificil. De aceea, găsesc mult mai de ajutor ca partenerii să le propună, să le invite într-un mediu relaxant, să se angajeze împreună cu ele în activități plăcute lor, decât să li se spună: ‘’Mai relaxează-te și tu!’’
Strâns legat de evoluția sarcinii, dacă este sau nu una cu risc, dacă gravida are indicație medicală de a evita orice efort fizic, de a sta la pat, desigur că partenerul devine și mai necesar pentru ca sarcina să fie dusă la termen. Participă prin îngrijirile pe care i le oferă, alături de partenera sa, la creșterea și dezvoltarea copilului. Prin tot ceea ce face pe parcursul sarcinii, în relație cu gravida și cu fătul, partenerul se așează în rolul de tată, transmite sau nu: ”Eu sunt tatăl acestui copil.” Asigură funcția protectoare pentru mamă, copil, precum și pentru relația simbiotică dintre ei.
Rolul partenerului în sarcină, este așadar, esențial pentru creșterea și dezvoltarea copilului, pentru capacitarea femeii în rolul matern și pentru confirmarea lui în rol de tată.