– Ieși afară din casa mea acum!/ Plec fără tine și o să te las în parc!/ Gata! Până aici! Într-o zi o să mă găsești cu ștreangul pus de gât!/ Măsoară-ți bine cuvintele, că îți dau o  bătaie de nu te vezi./ Ce-ai, măi copile? Ești bătut în cap/ amețit/ nebun/ prost?/Prostul naibii!

După care, de multe ori (dar nu întotdeauna) părintele cuprins de vinovăție, tristețe, teamă și durere, replică:

– Tu nu ști cum sunt eu, că vorbește gura fără mine?! N-aș face nicicând așa ceva! Te iubesc foarte mult. Ascultă bine la mine, nu contează ce zic, contează doar faptele.

Nu vorbele contează, ci faptele! – oare cui nu i-a trecut pe la ureche această povață?! Sau exprimată într-o formă interogativă retorică: Spune drept! Ce contează pentru tine mai mult: vorbele sau faptele?

Firimituri de iubire vitală se combină cu porții considerabile de ostilitate, un strop de sentiment de siguranță iluzorie se combină cu doze uriașe de amenințare și frică creând confuzie copilului. Având în vedere particularitățile vârstei, dezvoltarea creierului în copilărie este un proces ușor de deturnat.  Mintea copilului nu e deloc greu de sucit. Ba dimpotrivă, e cel mai ușor de sucit.

Cei mai mulți părinți (și nu doar părinți) subestimează  efectele agresivității verbale parentale asupra dezvoltării intrapsihice, interpersonale și implicit, fiziologice a copiilor. O minimizează comparând-o cu agresivitatea fizică trăită cândva de ei, copii fiind (ex.: Noi luam bătaie de trei ori pe zi!), precum și cu cea încă potențială, intuită înăuntrul lor.

AGRESIVITATE VERBALĂ PARENTALĂ VERSUS AFECȚIUNE VERBALĂ PARENTALĂ

Pentru a nu lăsa în continuare loc de neclarități, erori și implicit, de amăgiri periculoase în baza cărora să fie contestat, conceptul de agresivitate verbală parentală se traduce prin insulte, înjurături, amenințări că îi va face rău/ că îi va produce în mod direct o suferință fizică, a spune ceva pentru a îi face în ciudă, refuzul de a vorbi cu copilul,  țipete, certuri, blamarea, înjosirea, ridiculizarea, criticarea copilului de către un părinte sau ambii părinți.

Opusul acestui concept este afecțiunea verbală parentală, care constă în declararea iubirii, liniștirea copiilor, încurajarea lor citit, cântat, iar pentru copiii mai mari – angajarea lor de către părinți în conversații cât mai personale, profunde și intime.

EFECTELE AGRESIVITĂȚII VERBALE PARENTALE ASUPRA COPIILOR

Dar cum stau lucrurile de fapt, în realitate? Există efecte ale agresivității verbale parentale asupra dezvoltării copilului și devenirii sale în afara agresivității fizice și dacă da, care sunt acestea?

1. În studiul lor “Efectele agresivității verbale parentale asupra stimei de sine și rezultatelor școlare”, desfășurat cu 144 de copii (vârsta 10 ani) și publicat în Child Abuse & Neglect Journal, Solomon C.R. și Serres F. arată că doar agresivitatea verbală parentală (separată deci, de agresivitatea fizică) generează o scădere semnificative a stimei a copilului și a rezultatelor școlare.

2. Polcari A., Rabi K., Bolger E., Teicher M, în studiul lor Afecțiunea verbală parentală și agresivitatea verbală influențează diferențial simptome psihiatrice și bunăstarea la adultul tânăr” evidențiază că:

• agresivitatea verbală parentală se asociază cu scoruri semnificative la simptome psihiatrice;
• afecțiunea verbală parentală se asociază semnificativ cu bunăstarea psihologică la adultul tânăr;
• aceste efecte sunt demonstrate indiferent că agresivitatea verbală parentală sau/ și afecțiunea verbală parentală sunt exercitate de mamele sau tații copiilor.
• consecințele adverse ale agresivității verbale parentale nu pot fi ulterior depășite cu ușurință prin exprimarea manifestărilor de afecțiune nici din partea părintelui care a agresat verbal, nici a celuilalt părinte. (În traducere liberă, cuvintele calde și blânzi adresate copilului după ce anterior a fost agresat verbal de către unul dintre părinți, nu atenuează și nici nu vindecă suferința nedreptății pe care a trăit-o.)

3. În studiul lor care are un titlu atât de sugestiv “Bețe, pietre și cuvinte care rănesc: Efecte relative ale formelor variate de maltratare în copilărie” (Teicher M., Samson J., Polcari A., McGreenery C., The American Journal of Psychiatry, 2006), au căutat să răspundă la 2  întrebări:

a)Există efecte vizibile ale agresivității verbale parentale asupra copiilor, în absența altor forme de agresivitate, a abuzului sexual sau a expunerii la violența domestică ?

b) Care sunt consecințele psihiatrice ale expunerii copilului la agresvitate verbală parentală, asistării la violența  domestică, abuzul fizic și abuzul sexual experimentate fie împreună, fie separat?

Rezultatele obținute (lot de 554 participanți, vârste 18-22 ani) arată că:

• expunerea la agresivitate verbală parentală în copilărie este asociată cu efecte disociative, iritabilitate limbică, depresie și ostilitate/ furie;
• agresivitatea verballă parentală poate fi un important precursor al disocierii, chiar mai mare decât cel prezent în urma abuzului sexual;
  • agresivitatea verablă parentală poate afecta dezvoltarea anumitor zone vulnerabile ale creierului (amigdala, hipocampus, corpul calos, cortexul frontal) generând sechele psihiatrice. Așadar, nu e de mirare că apar dificultăți evidente în concentrarea atenției, abilitățile de planificare și memorare, precum și cele de reglaj emoțional.
• agresivitatea verabă parentală generează un model negativ pentru comunicarea interpersonală, care afectează abilitatea copiilor de a își face prieteni;
• agresivitatea verbală parentală în copilărie poate avea un impact asupra sănătății mentale, mai mare ca orice alta forma de abuz.

4. Un alt studiu celebru este cel desfășurat de Sachs-Ericsson N., Kendall-Tacket K., Hernandez A (2007). Aceștia demonstrează că acei copii care au crescut cu/ în agresivitate verbală parentală sunt predispuși la depresie și anxietate. Ei prezintă de două ori mai multe simptome decât cei care nu au fost agresați verbal de către părinți.

Concluzia unanimă a acestor studii este una clară și dură:

În timp ce agresivitatea fizică parentală lasă în urmă cicatrici vizibile, cea verbală lasă cicatrici deschise și invizibile în sufletul, mintea și corpul copiilor. Aceste cicatrici se vindecă extrem de greu sau chiar niciodată!

      În orice familie în care părinții se manifestă agresiv verbal în relație cu copiii lor, aceștia din urmă pot fi cu ușurință văzuți și recunoscuți. Este nevoie doar de puțină atenție, curiozitate și cunoaștere. Nici măcar nu e nevoie de atâta  expertiză științifică. Aceasta se impune însă, pentru a demonstra cauzalitatea și consecințele,  pentru a comunica dârz și transparent concluziile formulate în baza detalor recoltate, dar și pentru a ține piept  tendinței de negare și minimizare a efectelor agresivității parentale asupra dezvoltării copiilor.

Copiii încep repede să creadă până în măduva oaselor lucrurile negative care li se spun despre ei sau ceilalți.  Încep să le folosească drept explicații pentru ceea ce nu le iese ori merge  bine: Sunt (un) prost! Nu sunt bun la nimic. Totul e din vina mea!

Acum, în încheiere, răspundeți voi la întrebările cu care am început acest material: Sunt faptele mai importante decât cuvintele ori sunt ele la fel de puternice pentru sănătatea psihosociofiziologică?