Sarcina și nașterea aduc mai rapid ca oricând numeroase schimbări majore în viața unei femei. Sunt schimbări ce țin de corpul, psihicul, stilul de viață, activitatea ei profesională, de relația cu sine și cei din apropierea ei. În lumea interioară a fiecărei femei, felul în care arată, banii, cariera profesională, capacitatea de a se descurca pe cont propriu, relațiile cu prietenii ei sau modul în care se distrează are o importanță mai mică sau mai mare, uneori foarte mare.

Așa este, femeile rămân gravide și nasc dintotdeauna. Nu unul, nu doi, ci mult mai mulți copii. O mulțime de femei au născut de zeci de ori. Bunica mea paternă a născut 10 copii. Bunica maternă a soțului meu, la fel. La fel ca ele, alte multe femei. Lucrurile s-au schimbat mult din acest punct de vedere la nivel macrosocial, dar asta nu înseamnă nicidecum că diminuarea numărului de copii a simplificat viața interioară a femeii.

Din experiența proceselor psihoterapeutice desfășurate în cabinet, cele mai frecvente provocări cu care cele mai multe femei se confruntă actualmente în sarcină sunt:

• • acceptarea modificărilor corporale cu kilogramele sarcinii și fără certitudinea revenirii la greutatea inițială;

• • punerea pe pauză a activității profesionale pe o perioadă de 1-2 ani și acceptarea vieții casnice;

• • tolerarea anxietății legate consultații și investigații medicale, al căror număr, complexitate și costuri sunt în creștere;

• • dificultatea de a primi ajutor din partea celorlalți în diverse situații (ex. înnodarea șireturilor de la încălțări, sprijin pentru a se îmbrăca etc.);
  • izolarea socială;

• • modificarea stilului de viață cu renunțarea la fumat/ consumul de alcool, cu ajustarea dietei alimentare, cu adaptarea efortului fizic sau după caz, introducerea activității fizice, în esență cu păstrarea unei constanțe sau discipline în viața de zi cu zi;

• • atingerile pe burtică din partea celorlalți, fără ca aceștia să le ceara permisiunea;

• • sfaturile multiple nesolicitate din partea celorlalți cu privire la relația cu fătul și îngrijirea copilului;

• • supraresponsabilizarea din interior sau din partea celorlați;

• • amintirile prea dureroase cu figurile de atașament din copilăria timpurie, acceptarea schimbărilor psihoemoționale care vin odată cu sarcina;

• • dificultatea de a se atașa emotional de făt, vinovăția resimțită vis-a-vis de ceilalți copii, dacă există;

• • îngrijorările privind existența unor malformații fetale și de complicațiile ce pot apărea la naștere, indiferent că țin de posibilitatea de a nu naște cu medicul care le-a monitorizat sarcina, de a naște prematur, de a nu fi tratate cu respect, de a nu fi angajate activ în procesul propriu-zis al nașterii sau cel decizional.

Față în față cu ele, în sarcină, crește riscul apariției stresului. În timp ce un nivel minim-moderat de neliniște, îngrijorare, preocupare este sănătos și necesar pentru acomodarea la noul rol – rolul parental, unul intens prelungit e foarte periculos atât pentru făt, cât și pentru gravidă. În acest sens, evaluarea psihologică clinică și intervenția psihoterapeutică în sarcină și după naștere le ajută pe viitoarele mămici să acceseze abilitatea de a funcționa realist și adaptativ deopotrivă, în raport cu nevoile solicitante ale copilului și propriile nevoi.

Desigur că există o justificare psihologică pentru rolul dominant sau nu avut de fiecare dintre aceste dimensiuni. Din acest motiv, este important să nu ne pripim în a le judeca cu rigiditate ori a acuza pe viitoarele/ proaspetele mămici, ci mai degrabă, în a le înțelege cât mai îndeaproape astfel încât, la rândul lor să reușească să se înțeleagă mai bine pe ele însele.

Cuvinte-cheie: sarcină, gravide, provocări