Să te relaxezi în sarcină poate fi una dintre cele mai dificile chestiuni pentru o gravidă. Fie că la serviciu, volumul mare de muncă te ține cu sufletul la gură în picioare ori lipită de scaun și tastatură. Fie că ai mai trecut anterior printr-un avort spontan sau mai multe. Fie că sarcina este obținută prin stimulare ovariană sau FIV, după încercări nereușite și o grămadă de vreme cu gânduri, așteptări și culpe vii. Fie că ai, nu-i așa?!, o vârstă și riscurile pândesc doar o simplă slăbiciune a imunității.

Tot ce ai de făcut în sarcină este să te relaxezi! Toate stările tale emoționale influențează procesul dezvoltării intrauterine a copilului tău!  – Merg mână în mână, nu ți se pare? Pe de o parte: “Eu știu, tu nu știi.  Așa că îți spun eu. Fă asta: relaxează-te”. Pe de altă parte: presiune cu învinuire: „E vina ta dacă copilul va fi influențat într-un fel sau altul de condiția ta sufletească.”

Să te relaxezi sub forța unei astfel de presiuni e complicat. Mai cu seamă că nici alcool nu poți bea, nici țigări nu poți fuma, nici pe burtă nu poți dormi și nici saună nu poți face.

Nu știam ce trebuie să simt. Îmi impuneam să simt ceva, dar nu simțeam nimic. Tot ceea ce simțeam era anxietatea mea. Toată lumea îmi spunea că o să simt aia și ailaltă. Eram fixată să simt ceva. (D.B.)

Pe măsură ce se apropia termenul de 8 săptămâni de sarcină (când am avut avortul anterior) simțeam un gol interior, nu vroiam să fiu niciunde sau să vorbesc cu cineva. (A.N.- istoric de avort spontan)

Oare va fi bine de data asta? Oare va trăi? Se va termina la fel ca data trecută? (V.D. – istoric de avort spontan)

Am fost atât de prinsă la serviciu cu munca, încât abia aseară am realizat că au trecut 2 zile fără să mă gândesc că sunt însărcinată, uitând complet de copilul care crește în interiorul meu.

RE-LA-XEA-ZĂ-TE!!!!- urlă vocile din afară și din interior.

Sunt doar câteva dintre mărturisirile gravidelor cu privire la experiențele lor și dificultățile lor de a se relaxa. Nu e ca și când ar putea, dar nu ar vrea să se relaxeze. Ci, realmente, e foarte greu!

Să îți simți corpul ușor, să ai confirmarea interioară că te descurci minunat în relație cu copilul care crește în pântecele tale, să te gândești cu liniște, bucurie și încredere la copilul tău, să creionezi în nuanțe realiste schimbările care stau să se întâmple în viața ta – iată sarcinile sarcinii care stau sub mesajul Relaxează-te!

Tocmai că multe gravide își doresc să trăiască din plin și cu echilibru perioada sarcinii, proces destul de sinuos, am configurat un instrument de suport. În pântecele tale – este un material audio destinat tuturor gravidelor – indiferent de câți ani au, de vârsta gestațională, dacă sunt sau nu la prima sarcină, dacă au rămas repede sau nu însărcinate natural, prin stimulare ovariană sau FIV.

În pântecele tale = 6 Meditații ghidate și exerciții de relaxare.

Fiecare meditație începe cu o secvență administrativă. Obiectivul urmărit. Materialele necesare. Poziția recomandată. Numărul de săptămâni de gestație indicat.

Fiecare meditație este atent elaborată, după zeci și zeci de aplicații practice cu femei însărcinate.

Fiecare meditație te poartă înspre tine și copilul tău cu un potențial uriaș de relaxare în sarcină.

Fiecare meditație e gândită pentru tine. Cu totul. Text, muzică, ritm, emoție.

Totul pentru a te ajuta să te relaxezi un pic mai bine!

 

dr. psih. Camelia Chețu: Specialist Psihologie Prenatală și Perinatală