Cele 2 întrebări punctate în titlul acestui material sunt de departe cele mai frecvente întrebări adresate de gravide și partenerii lor în cursul de puericultură. E semn că în urma experiențelor de depresie postnatală trăite și povestite de ceilalți, impactul tipului și intensității condiției emoționale este recunoscut cu gravitate nu doar în relația proaspetei mămici cu sine însăși, cu partenerul de cuplu sau alți adulți, ci mai ales cu nou-născutul. Înspăimântați, îngrijorați ori doar dintr-o curiozitate personală (deloc întâmplătoare!!!), viitorii părinți au nevoie să știe ce pot face pentru a se proteja de flagelul acestei tulburări psihice.

  Pentru mine, ca psihoterapeut, un aspect foarte interesant este fără doar și poate legătura dintre cea/ cel ce adresează această întrebare și modul în care o formulează – verbal și nonverbal. Este ceea ce mă face să afirm cu convingere că și dacă cele 2 întrebări – Putem preveni depresia postpartum? Ce putem face pentru a preveni depresia postnatală? vin din curiozitate personală, nu e deloc întâmplător că tocmai ea/ el și-a luat inima în dinți să întrebe.
Le formulează cu stânjeneală? Cu glas care se stinge pe parcursul întrebărilor? Mă privește dincolo de înfățișare, în adâncime? Pe față i se amprentează scurt și discret cu o cută în mijlocul frunții sau colțurile gurii îi alunecă cu amărăciune?

Oricum ar fi, cele mai multe gravide care m-au întrebat despre depresia postnatală, m-au oprit, la finalul întâlnirilor, pentru a îmi dezvălui pe scurt, în intimitate câteva detalii din viața lor personală – un tată cu dependență de alcool (Mda! Intuiția lor e corectă. În spatele dependențelor, e o pierdere, iar depresia în sine înseamnă o pierdere.), un tată abuziv fizic, moartea timpurie a unuia dintre cei doi părinți, abandonarea timpurie a copilului de către mamă, o relație actuală de cuplu fără viitor, un făt cu malformații congenitale grave și risc de pierdere etc.

depresie postnatală

Sunt aici două legături care sunt incriminate (nu determinante!) în dezvoltarea depresiei postnatale:

  • trăirea – în trecut sau prezent a unei experiențe traumatice și riscul unei depresii postpartum,
  • istoricul de depresie sau alte tulburări psihice din familie și riscul unei depresii postpartum.
Vezi care sunt zonele de risc din viața ta

   În a preveni depresia postpartum (da! poate fi prevenită)  de aici se începe: de la a (re)cunoaște rolul experiențelor traumatice trăite și de a interveni în procesarea – resemnificarea și restructurarea lor în cadrul unui proces psihoterapeutic. E adevărat! Evenimentele trăite nu pot fi nici șterse, nici scoase în istoricul nostru personal sau familiale! Doar modul în care le experimentăm continuu în noi sau în relație cu ceilalți, mai mult sau mai puțin conștienți. Așadar, ca prim răspuns la întrebările formulate în titlu, ei bine, îți propun să te întrebi, să te cauți pe interior și să recunoști care sunt experiențele traumatice trăite de tine (ai tăi) și dacă în familia ta există istoric de tulburări psihice (diagnosticate sau nediagnosticate – atenție, aici!).

Întreabă-te: “Cum se va schimba viața mea  după naștere?”

Caută să previzionezi schimbările din stilul tău de viață care vor apărea odată cu nașterea copilului – Cum se va schimba viața mea? Nu te mulțumiți cu vocea interioară care vine repede să te mângâie liniștitor pe creștet șoptindu-ți seducător: Nu îți face griji! O să vezi tu! Pas cu pas, draga mea!

Ascultă-te cu asumare și recunoaște schimbările care stau să apară – vei avea un copil care va fi dominant dependent de voi, părinții lui, un nou-născut care vine cu un stomac micuț și care va mânca frecvent, între 12 -14 mese pe zi. Zi după zi. O perioadă. Apoi, treptat, mesele se vor rări ca frecvență. Un copil care va avea nevoie să îl țineți în brațe. Mult. Și cu încântare din partea voastră! Asta înseamnă că nu vei avea mâini libere și pentru spălat, întins rufele și călcat hainele. Și nici pentru făcut curățenie regulat așa cum îți plăcea să ai înainte. Și nici pentru a găti 3 feluri de mâncare. Și nici pentru a îi face surprize soțului. Pentru asta, vei mai avea nevoie de cel puțin 4 mâini în dotare. Cum nu le ai, organizează-te anticipat! Fă echipă cu mama, cu soacra, cu vecina, cu prietena…cu orice e dispus! Angajează o femeie cel puțin part-time care să te ajute la treburile casnice!

Comunică direct și onest cu partenerul de viață despre cum îți e să fii părinte

Începe să comunici cât mai personal, în profunzime, direct și clar cu partenerul de viață! Nu vă mai împiedicați de gândul – Lasă, că el știe ce am nevoie! Nu, nu! Și el va fi copleșit de noutatea situației. Eu recomand repetat, în acest sens, discuții în care să vă luați reciproc pulsul: – Cum e pentru tine să fii mămică/ tătic pentru un copil de 4 zile/ 3 săptămâni/ 1 lună/ 7 luni? și să răspundeți cu îndrăzneală, învingându-vă teama că celălalt s-ar putea să fie deranjat de răspunsul vostru ori că s-ar putea să vă judece. Numai răspunsurile oneste pot fi indicatori ai nevoii de un fel sau altul, a începutului unui seism emoțional.

Păstrează-te zdravănă din punct de vedere fiziologic

       O atenție deosebită o are contextul funcționării fiziologice – alimentație, odihnă, relaxare, oxigenare, mișcare.

     Orientează-te înspre alimentele bogate în tirozină (tirozina = aminoacid folosit de organism ca precursor de bază pentru producerea neurotransmițătorilor ca dopamina și serotonina (wikipedia), iar dopamina și serotonina – neurotransmițătorii responsabili cu starea de bine sunt vitali în acest sens) – nuci, banane, avocado, produse lactate, cereale integrale.

 Cu siguranță că ai mai auzit cuvintele astea: Ori de câte ori copilul doarme, dormi și tu! Nu cred că vei putea dormi la comandă, de aceea mult mai de folos e ca ori de câte ori copilul doarme, fă ce îți place, ce te relaxează – uită-te la un film, fă o baie cu spumă, pune-ți un gomaj pe față, colorează, desenează, scrie, ascultă muzică, vorbește la telefon cu cei dragi.

Introdu-ți partenerul în creșterea copilului astfel încât să nu te reprezinți ca fiind singura responsabilă de copil. În plus, confirmându-ți repetat că partenerul se descurcă și îi face plăcere să stea cu copilul, ai făcut un pas uriaș. În acest fel, vei putea să te duci regulat, săptămânal la masaj ori să chemi un maseur la tine acasă. Rezultatele cercetărilor realizate cu privire la impactul masajului asupra stării psihice sunt convergente. Masajul prenatal/ postnatal duce le scăderea nivelurilor de cortizon (hormom de stres) și creșterea secreției de dopamină și serotonină. Așadar, masajul nu e o fiță, cât o nevoie de bază. E despre a te păstra bine cu capul.

Ieși la aer și fă mișcare. De fapt, recomandarea e să nu te oprești din făcut mișcare. E prea frig, plouă, bate tare vântul și nu poți scoate copilul afară? Improvizează, găsește motive să ieși din casă. Să cumperi o gumă de mestecat poate fin în acest caz, un motiv excelent. Oxigenarea creierului este o altă cheie necesară în starea de bine.

Ai grijă ce citești! Conținutul nu e perfect customizat cu variabilele contextului tău existențial.

Ai grijă ce cărți, articole, bloguri citești! Toate, dar absolut toate materialele, de oricine ar fi scrise, furnizează conținut generic care nu e perfect customizat cu contextul tău de viață. Învață să citești conștient. Pune-ți întrebări! Discută despre conținutul cu care ai intrat în contact cu partenerul de viață și nu numai. Cercetează cum ți se potrivesc sau nu informațiile respective. Experimentează. Fii în contact conștient cu modul în care îți reprezinți sintagma “mamă bună” și cum te autoevaluezi din acest punct de vedere.

În depresie, se alunecă progresiv. În cazul în care lângă tine sunt oameni atenți la tine, te văd, te simt, te cunosc, te aud, care te prind de braț când te scufunzi în Valea Plângerii, atunci da! depresia poate fi prevenită.

Întinde mâna! Lasă-te prinsă!

 

 Imagine: G. Klimt – Crying Woman