Într-un fel îți ții copilul în brațe când are nicio zi de când s-a născut și într-un cu totul alt fel atunci când are 4, 7 luni sau 1 an. Într-un fel se mișcă și poate să se miște la doar câteva zile de la naștere când doar își vântură necontrolat și imprevizibil mâinile și picioarele ori își mișcă dintr-o parte în alta capul, și în cu totul alt fel se mișcă și poate să se miște la 7 luni când se rostogolește deja de pe burtă pe spate și de pe spate de burtă ca o sărmăluță, stă în șezut fără sprijin, se târăște, își savurează degetele de la picioare, începe să meargă de-a bușilea pentru a descoperi lumea din jurul lui. În primele 6 luni, bebelușul mănâncă exclusiv lapte, pentru ca ulterior să alimentația lui să se diversifice cu legume, fructe, carne etc. Bebelușul se înscrie așadar, într-un proces de al dezvoltării continuue. E permanent în schimbare. Ce nu făcea ieri, ghici ce?!, face azi! Și nu doar el. Odată cu el, se schimbă viața de familie. Într-un fel arată viața de familie cu un bebeluș de doar câteva zile ori săptămânii, în alt fel arată viața de familie cu un bebeluș de 10 luni și în în cu totul alt fel arată viața de familie cu un copil de 3, 7, 10, 14 ani etc. Ceea ce nu poți face astăzi, ca părinte, poți face în scurt timp sau la un moment dat! Fii sigur(ă) de asta!

   Știu că îți dorești să ai parte de timp și liniște pentru ritualurile tale de seară de altădată. Să îți faci un scrub pentru corp, iar mai apoi să îți cremuiești netulburată fiecare părticică din el. Fără grabă. Fără teamă. Fără senzația că păcătuiești. Știu cât de mult îți dorești să mănânci în tihna cuplului de odinioară. Să te bucuri de mâncare. Să o simți. Să o mesteci. Fără să te apleci, ridici sau întinzi după copil. Fără să mănânci între îmbucăturile lui. Fără să îi lingi degetele. Și fără ca mâinile tale să facă un sincron perfect ducând mâncarea la 2 guri. A lui și a ta.

   Încă ceva vreme! Atât mai durează! Ai încredere. Nu va mânca mereu din mâna ta. În fapt, asta se întâmplă doar pentru primii 2-3 ani. Hai 4! Atât. Apoi va mânca singur! Iar felul în care îi dai de mâncare acum, când e atât de mic, e una dintre cele mai importante chei în relația lui cu mâncarea. Viteza cu care mâna ta îi duce lingura de mâncare la gura. Lingură după lingură. Răbdarea cu care aștepți să mestece și să înghită. Puterea ta de a rămâne în prezentul relației cu el și cu mâncarea, și nu pierdut(ă) în gânduri, în telefon, în gol. Ochii tăi care îi zâmbesc și îl însoțesc.

   Uite, îți propun un joc. Acela în care te lași hrănit(ă) de altcineva. De soțul tău. Sora ta. Mama ta. Fratele tău. Copilul tău. Nu doar câteva linguri. Ci un prânz întreg. Cu mâinile tale adâncite în buzunare ori  lipite de coapse. O să simți cum brusc toate canalele senzoriale încep să se activeze. O să vezi cum aproape nimic din cum îți dă celălalt să mănânci nu îți scapă.
Hai, încearcă jocul acesta! Te vei distra! Sau poate nu! Vei râde în hohote! Sau poate vei simți cum te pișcă ochii! Tristețea, ciuda și furia.

    Înțelegi acum de ce nu poți să îți hrănești copilul de fiecare dată cu televizorul, tableta sau telefonul, doar pentru a lua prânzul liniștiți împreună, cu toții? Tu, partenerul și copilul tău! Când ai un copil mic, se mănâncă pe rând! Pentru ca mama să mănânce în pace, e nevoie ca tata se ocupe de copil. Și invers.

    Copilul nu poate fi obișnuit să mănânce în timp ce vizionează videoclipuri de desene animate/ muzicale la telefon sau tabletă fără a nu exista mai târziu (și nu foarte târziu, atenție!) consecințe! E o utopie să crezi că mai târziu va fi altfel.  Va fi prea gras. Sau prea slab. Va mânca în scârbă. Va mânca singur și nefericit. Va avea mâncare peste tot, în buzunare, sub pernă, în șifonier.  Întotdeauna, vor exista consecințe.