Începând cu vârsta de 5 luni nu există jucării mai utile pentru gimnastica bebelușului sau dezvoltarea lui psihomotrică decât mingile.
Mingi mari, mijlocii sau mici. Din plastic sau material textil. Cu sunete sau fără sunete. Mingi să fie! Desigur că grija ne împinge să fim vigilenți ca părinți sau specialiști din domeniul materno-infantil în alegerea mingilor. Primul stadiu de viață este stadiul oralității așa că o minge este acceptată de bebeluș numai după ce este degustată! Mingile foarte mici și cele din burete prezintă riscul de înec, putând fi înghițite în întregime sau parțial (bucăți de burete).

Poate că la prima vedere, titlul te intrigă: Cum ar putea o minge să îi fie antrenor unui bebeluș?
Ei bine, pentru început te invităm să îți imaginezi următoarea secvență: un bebeluș în vârstă de 7 luni, aflat în șezut fără sprijin, pe covorul ce acoperă podeaua încăperii, cu o minge în mână. O duce mecanic și automat la centrul de control: gura! Aici o degustă tacticos, fără grabă. La un moment dat, acoperită de saliva umedă și spumoasă, mingea îi scapă printre degete. Ca un reflex, o caută cu privirea și pornește așa cum poate – rostogolindu-se, târându-se sau mergând de-a bușilea – după ea. Dă să o prindă, o atinge cu vârfurile degetelor și îi scapă din nou. Nu se lasă. Se ridică un pic pentru a se mai împinge de câteva ori. Gata! A prins-o!

E unul dintre cele mai frecvente episoade din viața unui bebeluș care are la îndemână cel puțin o minge.

dsc_0251

Observi cum în acest episod, mingea îl pune pe bebeluș în mișcare în cel mai natural mod cu putință? Ca și când l-ar antrena încurajându-l: “Hai că poți! Prinde-mă! Vino după mine!” Poți să pui orice adult să îl provoace și să îl încurajeze în același fel și o să vezi că nu se apropie de eficiența mingii nici de departe. Asta pentru că mingile și bebelușii au o poveste împreună, au câteva lucruri în comun:
1) rareori stau locului,
2) când se pun în mișcare se opresc cu greu (efectul de mișcare continuă),
3) se deplasează mai întâi de toate prin rostogolire.

Când bebelușul are o minge cu el, pune în act o grămadă de figuri noi, pe care mai apoi, le exersează la nesfârșit și din ce în ce mai bine. O prinde, o trage, o lovește, o aruncă, o împinge, o șutează din ce în ce mai rapid, din ce în ce mai precis.

dsc_0260
Când bebelușul are o minge cu el, explorează cu mai multă relaxare și siguranță mediul în care se află: al casei sau unul cu totul nou. Ducându-se după mingea care se tot îndepărtează de el, se aventurează în necunoscut, în nou și autonomie. Sunt două dintre cele mai importante achiziții: încrederea în sine și încrederea în lume/ spațiul în care se află.

dsc_0259
Când bebelușul are o minge cu el, se duce cu mai multă ușurință înspre ceilalți mari și mici. Ori de câte ori trimite mingea la un altul – părinte, copil, imaginea lui din oglindă (când se joacă cu mingea singur la peretele acoperit cu oglindă) își face prieteni. Socializează!

dsc_0211

dsc_0226

Începând cu a doua jumătate a primului an de viață, bebelușul are nevoie să exploreze și să cunoască mediul real în care trăiește. Poate că ai observat deja, că a făcut o preferință pentru obiectele reale în detrimentul jucăriilor: peturi, chei, telecomandă, căști, întrerupătoare, sertare, farfurii de plastic, cratițe și normal, mingi!
Cu cât are mai multe mingi în jurul lui, cu atât se va ocupa personal de programul lui de gimnastică pentru bebeluși.

NB. Cadrele foto sunt surprinse în atelierul Happy Baby Series și sunt proprietatea Motherhood Center by SC Creative Children SRL. Este interzisă preluarea lor fără acordul nostru sau al protagoniștilor.

(Text: Kinetoterapeut Mădălina Ciucă (Coordonator Gimnastica pentru bebeluși Motherhood Center) & drd. psih. Camelia Chețu)

Despre: Admin

Motherhood Center Team office@motherhood.ro