La pregătirea mea (n. la câte articole și cărți de parenting am citit și la câte conferințe pentru părinți am participat) sunt total nemulțumită de modul în care răspund la furie în relație cu copilul meu”, spune M., una dintre participantele la grupul de lucru pentru părinți „Dincolo de furie. Îmblânzirea furiei parentale”.

Ca părinți, într-un fel sau altul ne schițăm propriile direcții în creșterea și educarea copiilor noștri, numai că de la o zi la alta schițele trec prin diferite de etape. Ștergem, înlocuim, adăugăm, accentuăm. Fără lăsat copilul să plângă singur, fără etichete, fără Bravo încontinuu, fără strictețe, fără.., fără… .

În capul meu sunt o mulțime de voci. Cele mai multe ale autorilor de cărți, specialiști (psihologi, neurologi, pedagogi)- spune o altă mămică. Propria voce, cea care vine din propriul istoric, este redusă la tăcere. Ne este foarte clar de ce anume din relația cu proprii părinți vrem să ne dezicem și cel mai ușor e să punem în locul lor spusele altora, fragmente de carte, concluziile unor studii, citate celebre sau lecțiile de învățare ale celorlalți.

Am gândit grupul de lucru pentru părinți ca spațiu sigur pentru ca vocile participanților să fie reactivate, articulate, stimulate și încurajate să iasă la suprafață. Pentru ca ele să fie exersate conștient, iar mesajele lor traduse cu cât mai multă ușurință pentru a crea în primul rând acordul intern cu sine.

În prima sesiune a grupului de lucru, instrucțiunile au fost cât se poate de clare:

  • Nu e un grup de fentare a furiei!
  • Nu e un grup de magie! Nu am nici formule magice, nici poțiuni pentru furie. Nici măcar una!
  • Materiale de lucru sunt experiențele concrete, reale, de acasă, din viața de zi cu zi.

Am început direct cu finalul în minte. Ne-am imaginat și vizualizat pe îndelete direct la finalul programului de lucru când participanții se vor familiarizat deja cu dicționarul explicativ al limbii dracilor. Au apărut din start primele condiții facilitatoare ale decodificării și explorării furiei: relaxarea, încrederea și chiar câteva strategii de lucru.

Diferența dintre o carte/ conferință/ prezentare/ training  și grup de lucru este uriașă. Nu se ia nimic de-a gata! Absolut nimic! Știți pasajul acela din articole și cărți care vorbește despre  cum la vârsta asta (n.1- 4 ani), copiii sunt într-o etapă a procesului de câștigare a independenței, iar asta prespune contestarea și opoziția repetată față de părinte? Citit dintr-o carte sau blog, lucrurile stau așa: parcurgem cu ochii textul, îi descifrăm aproape simultan înțelesul, creierul nostru îl raportează și compară rapid și automat cu experiențele personale și pe loc îl confirmă. Totul în mai puțin de 2 secunde. Gata! Trecem la următorul pasaj – alt text, alt înțeles, altă confirmare automată. Fast food!

În grupul de lucru, lucrurile stau așa. Ne punem întrebări – de ex.: Care sunt situațiile în care ajung să mă înfurii cu copilul meu? Apoi, listăm răspunsuri. Fiecare pe ale lui. În ritmul lui. Pe o planșă a lui de lucru. Mai apoi, organizăm un vernisaj cu planșele. Ochii se lărgesc de uimire, corpul se simte mai ușor, inima danseză. Și atunci, apar insighturi puternice și întrebări suplimentare despre cât de la fel sunt nevoile copiilor lor, despre cât de la fel sunt nevoile lor, ca părinți, și despre ce teme personale și relaționale este vorba. Slow food!

părinți

Diferența dintre participanții de la conferințe și cei de la grupuri de lucru este radicală. Ce dintâi vor ca soluțiile să le fie servite cât mai ușor digerabil, cu alte cuvinte hai mai repede cu răspunsul la Cum să…?, astfel încât să le poaă testa rapid în realitate. Majoritatea părinților din zilele noastre se poziționează conștient împotriva metodelor abuzive folosite altădată în relația cu copiii: Nu vreau să îl lovesc/ ameninț/pedepsesc/ îi aplic tratamentul tăcerii. Sunt convins(ă) că nu acesta e soluția, adoptând și experimentând metode bazate pe căldură, bunătate, intimitate emoțională, înțelegere și empatie. Până aici, nimic atipic. Numai că atunci când realizează că nici adoptând o astfel de atitudine nu scapă de miorlăiala continuă, tantrumuri violente, opoziție radicală sau alte dificultăți, părinții se descoperă și mai confuzi, și mai neștiutori, și mai neputincioși, și mai furioși, abdicând radical sau balansându-se când într-o abordare, când în cealaltă.

Participanții grupurilor de lucru au nevoie să observe, să experimenteze, să reflecteze, să facă legături, să dea propriul sens, să evite generalizările, să elaboreze propriile concluzii ambalate în profunzimea raționamentului și intensitatea emoțiilor proprii. Pornesc cu De ce …? în minte. De ce mă răscolește așa tare ceea ce trăiesc acum? Când altcândva/ cu cine altcineva am mai trăit ceva similar? De ce furia copilului meu mă face să mă port asemeni unui copil când mă înfurii? De ce am nevoie să ies victorioasă din confruntarea cu copilul meu? De ce mi-e frică de furia lui?

În grupul de lucru, se coc convingeri de durată cu drept de autor.