Cam ce motive ar avea un părinte să se înfurie atâta pe copilul lui, pe care, de altfel, îl iubește ca pe ochii din cap? Ca un părinte să se prăvălească emoțional într-un episod de furie asupra propriului copil, ne gândim că trebuie să fie din cauza a ceva cel puțin extrem de dramatic și grav. Realitatea este cu totul alta, însă.

Iată care sunt cele mai invocate declanșatoare ale furiei: Reproducere după părinți

  • Când ies afară din casă și ceilalți îmi atrag discret atenția, pentru a nu știu câta oară, că am ieșit cu îmbrăcată cu hainele pe dos, rupte sau pătate.
  • Când mă uit la cum arată unghiile/ părul/ corpul meu. Când mă uit în oglindă.
  • Când îmi aștept partenerul cu sufletul la gură să ajungă acasă de la serviciu, ca să am și eu în sfârșit 5 minute pentru un duș, iar el cum intră în casă îmi spune că e atât de obosit că tot ce vrea e să stea întins o jumătate de oră, să își revină.
  • Când partenerul stă peste program la serviciu.
  • Când calc și mă înțep în piesele Leggo lăsate pe te miri unde.
  • Când văd ce haos e în casă. Uneori, haos e cuvântul elegant pentru cocină, să ne înțelegem.
  • Când am nevoie cronică de un liber/ de o vacanță și nu se întrevede nicio șansă la orizont.
  • Când sunt la capătul puterilor și nimeni din jurul meu nu obsesrvă sau dacă observă, nimeni nu îmi dă o mână de ajutor.
  • Când sunt obosit(ă).
  • Când copilul își bagă mâinile în mâncare și le scutură puternic, aruncând cu mâncare prin jur.
  • Când după ce am gătit 2 feluri de mâncare special pentru el, nu îi place nimic din ele și refuză să mănânce.
  • Când indiferent ce aș face, nu se mai oprește din mârâială.
  • Când după ce am stat cu el (copilul) să adoarmă și pare că a adormit, dau să ies din cameră pâș-pâș și începe să mă strige sau să plângă
  • Când se smiorcăie ori de câte ori ies din câmpul lui vizual, chiar și pentru a mă duce la toaleta.
  • Când e prea cald/ plouă afară și mă văd nevoită să rămân cu copilul în arest la domiciliu. Se plictisește repede și toată ziua trebuie să fiu doar la dispoziția lui.
  • Când realizez ce viață e în Centrul Vechi noaptea când eu mă mă străduiesc să îmi adorm copilul.
  • Când nu-i mai tace gura, întreabă iar și iar Ce? Și De ce?
  • Că mă enervez din toate nimicurile. Că îmi promit să nu mai comport așa cu copilul și recidivez curând.

Furia este una dintre cele mai neînțelese emoții. Pentru mulți, e pur și simplu malefică. Ceea ce poate însă, fiecare părinte să spună că este că ea nu se descarcă de fiecare dată la fel de necontrolat, că uneori e mândru de el de cum a reușit să își exprime furia în relație cu copilul.

Sunt așadar, situații în care furia scăpată din frâiele controlului nimicește tot ce îi iese în cale. E o furie singuratică și disperată. E o parte a Ego-ului ruptă de întregul nostru, iar îmblânzirea ei nu stă atât în tehnici și strategii de management a furiei, ci în reîntâlnirea și reconectarea cu celelalte părți ale Ego-ului. Este un proces profund și intens, care provoacă mutații intrapsihice valoroase și care stă la baza programului: Dincolo de furie. Îmblânzirea furiei parentale  configurat și desfășurat de psih Camelia Chețu în colaborare cu Motherhood Center (detalii program aici).