Când ai copil mic (dar nu numai), de dimineața până seara nu se vede nicio schimbare. Nici copilul nu pare să fi crescut. Nici hainele spălate, călcate și puse în dulap nu țipă – Hei, suntem aici! Uită-te la noi! Nici cele 2-3 feluri de mâncare gătită și deja mâncată nu se văd. Normal, nu? Că sunt în stomac ori e poate procesată și în parte deja eliminată. Nici de câte ori ai strâns jucăriile de prin casă nu se vede că iar sunt înșirate care încotro.

Așa că la prima vedere, lucrurile stau cam așa:
– Ce ai făcut tu, măi femeie, toată ziua? Ce ai făcut de te tot vaieți că ești frântă de oboseală? Măcar tu stai acasă, nu mai pleci la serviciu. Mâncarea nu se vede, curat nu se vede, copilul mai  înalt sau mai deștept decât azi de dimineață când am plecat la muncă  nu se vede !

    Zi după zi. Același program. Aceeași muncă. Satisfacții materne pe ici pe acolo pe parcursul zilei.  Reale și vitale. Același efort de a nu te pierde cu firea în prezența copilului. De a da tot ce ai mai bun din tine. Inspirația pentru joacă. Chinul dracului să îți dai seama ce vrea când plânge. Răbdarea de a îl însoți în momentele de criză. Cheful de a cânta și dansa cu el. Blândețea glasului. Duioșia pusă în ochii care ți se îndreaptă înspre el. Cumințirea insistentă a vocii care uneori urlă în capul tău că îi vine să dea cu copilul de pereți ori care nu ezită să îți spună pe un ton răutăcios Unde ți-o fi fost capul când ai vrut copil? Puteai să mai aștepți! Acum, poftim viață! sau care îți mărturisește înțepată  – Nu. Să nu îmi spui că nu o face intenționat?! Uită-te la el! Te face cu capul și alta nu!

   Iar când se lasă seara și îți auzi bărbatul întorcând cheile în ușă  te îndrepți înspre el purtată de speranță. De speranța că în seara asta, după ce își va fi pupat copilul, se va fi dezbrăcat de hainele de serviciu, își va fi făcut dușul și luat cina și veți fi vorbit pe scurt despre una despre alta, va grăi astfel:

Ce zi plină ai avut, iubito! Cât de multe chestii ai făcut! Nu știu cum reușești să faci asta zi de zi! Îmi imaginez cât de obosită trebuie să fii și tu la ora asta! Vreau să te țin în brațe. Vreau să las brațele să vorbească și ele pentru mine. Să îți spună cât de fericit și liniștit sunt că ești soția/ partenera mea. Că ești mama copilului nostru! Nu știu cum aș scoate-o la capăt fără tine!

De ce are nevoie orice mamă de la bărbatul ei

 

   În realitate, scenariul acesta se întâmplă foaaaaarte rar. În mult prea puține cazuri. Dar se întâmplă! Și dacă te întrebi cu ce praf magic sunt dați bărbații ăștia, ei bine, află doar că sunt bărbații femeilor care nu doar intuiesc nevoia lor de a vedea eforturile care stau în spatele firimiturilor de mâncare care le-au mai rămas și lor în tigaie, a rădăcinilor de păr nevopsite la timp, a lipsei de machiaj de pe fețele nevestelor, a zâmbetului grăbit și a ochilor întorși iute pentru a se asigura că e bine copilul…. Aceștia, da! așa e, sunt niște specimene rarisime. Cei mai mulți însă, sunt bărbații femeilor care le spun cât de multă nevoie au să fie văzute din partea lor. Și nu la nervi, nu cu ocară, nu cu amărăciune, ci cu deschidere, îndrăzneală și onestitate. Față în față sau în scris Pe larg ori pe în doze mici, dar concentrate. Și încep cam așa:

Aș  vrea să știi că cele mai multe chestii pe care le fac când tu ești la serviciu nu se văd cu ochiul liber și asta pentru că…..

Să îmi arăți că vezi, că știi de ele înseamnă pentru mine ….. , ….., ….și ………, iar asta mă face să (mă) simt……, …… și…….

M-am întrebat adesea ce ar schimba în mine, să văd și să te aud că observi toate treburile pe care le fac zi de zi acasă și cu copilul, că te gândești la mine….! Cred că aș prinde aripi. Și că în ele ar sufla vânt puternic. Numai bun să fac și mai bine, cu și mai multă energie tot ceea ce fac zi de zi. Am nevoie de vântul acesta. Aripile știu că sunt acolo. Le simt. 

   Să vadă ceea ce nu se vede cu ochiul liber, să îți spună cât de mult contează pentru el tot ceea ce tu faci, să simți că îți simte oboseala, confuzia, amărăciunea, eforturile și iubirea pentru copil, pentru tine, pentru el, pentru voi ca familie – e mult mai realizabil dacă îi spui cu înțelepciune, calm și încredere decât să te aștepți să se întâmple ca prin minune, să se  prindă singur de asta. Cei mai mulți bărbați preferă să arate (prin cadouri, vacanțe, surprize etc.) decât să vorbească despre asta scurt, cu emoție și la obiect! Asta pentru că a vorbi despre așa ceva înseamnă implicit a își dezbrăca sufletul de aparențe și a se înfățișa exact așa cum se simt. Din păcate, pentru prea mulți este echivalent cu a își da foc la valiză.

 

 

Text: drd. psih. Camelia Chețu