Când e mic la vreo 9-16 luni și se agață strâns strâns de tine, de hainele, de gâtul, de pielea sau de părul tău pentru a fi cât mai aproape de tine ori pentru a cuceri o nouă poziție proptindu-se cât mai strașnic de tine, totul are sens. Nu mai contează că te ia pe nepregătite. Că te doare. Ustură sau zgârie. Că îți vezi părul în pumnul lui încă încleștat.

Când însă, se întâmplă repetat și nu mai are nimic de-a face cu vreo achiziție, lucrurile se schimbă. Începe să conteze ce simți fizic. Începi să îți pui întrebări: Dacă se obișnuiește? Dacă îi va trage și pe alți copii sau alți adulți de păr? Începi să cauți strategii de cum să îl faci să nu mai te tragă de păr ori de câte ori te apropii cu capul de el.

De ce continuă să tragă de păr deși îi spui Nu. Nu e frumos! Mă doare!? Și de ce zâmbește pișicher ori râde așa copios?

păr

3 aspecte sunt aici de luat în calcul. Urmărește-le cum se joacă în interiorul și exteriorul tău.

  1. Cât de credibilă ești atunci când spui: Au! Mă doare! Spui așa pentru că ai citit că așa se face în astfel de situații sau pentru că realmente te doare? Dacă atunci când te trage de păr nu te doare, dar îi spui copilului că te doare, nu ești credibilă pentru pentru el. Tonul și volumul vocii, expresia feței, intensitatea privirii și dilatarea pupilelor sunt adevăratele canale de comunicare în care copilul se încrede și nu cuvintele folosite.

Dacă atunci când te trage de păr și nu te doare, nu are nici un rost să îi spui că te doare. Spune-i adevăratul motiv pentru care vrei să nu te mai tragă de păr. Sune-i că nu îți place, dacă așa este. Și vei fi mult mai convingătoare decât punând în scenă cu act teatral, iar copilul te va simți.

Dacă atunci când te trage de păr de doare și îi spui că te doare atunci vei fi cât de poate de convingătoare pentru copil la nivel senzorial. Și asta e cheia.

  1. Apoi, încă de când se naște, din primele ore de viață, ceea ce vede cel mai bine bebelușul este fața umană. De la nivelul feței umane, nu se oprește asupra detaliilor ca alunițe, culoarea ochilor, ochelari etc., ci asupra expresiei. Elasticitatea și expresivitatea mimicii tale îl fascinează. De aceea, unul dintre motivele pentru care continuă să te tragă de păr este răspunsul tău facial corelat cu etapa de dezvoltare la care se află creierul lui. Începând cu 6-7 luni, bebelușii încep să facă relația Cauză-Efect: Dacă te trag de păr, atunci fața ta se schimonosește într-un mod specific. Și ca orice achiziție cognitivă, pentru a se consolida, are nevoie de repetabilitate. Ei, asta doare mai tare! Nu înseamnă însă, că trebuie să îți pui părul la dispoziția copilului pentru ca el să își automatizeze o achiziție. Poți găsi o grămadă de alte activități/ jocuri/ jucării cu care să îl pui în contact.

3. În final, fiind atât de mic, bebelușul nu operează încă pe plan cognitiv și operațional cu variante alternative. Asta înseamnă că dacă se oprește din trasul de păr, nu știe ce să facă în schimb, care comportament e acceptabil pentru tine. Nu știe ce e în mintea ta și nici nu are cum. Nici acum, nici mai târziu. Doar tu știi. Pentru ca el să știe, are nevoie să îi spui, să îi arăți, să îi pui în contact. Are așadar, nevoie acum să îi răspunzi comportamental la întrebarea: Bine, bine! Nu te pot trage de păr! Dar ce pot face în schimb astfel încât să fii ok cu comportamentul meu?, arătându-i exact ce poate să facă. Ia-i palma în palma ta și direcționând-o pe capul tău, mângâiați împreună părul în timp ce îi spui fix ceea ce simți: Așa e mult mai bine! Îmmm!  Ușor!!

Rezumat text: Transmite-i verbal și nonverbal cum e cu adevărat pentru tine atunci când te trage de păr!

 

Dr. Psih. Camelia Chețu