Anxietatea de separare la copii (a se vedea ce înseamnă în finalul acestui material) este o stare care poate duce la exasperare întreaga familie.

Deși are 7/8-10 ani, copilul se bebelușește insistent în fiecare seară înainte de culcare (regresie) – își țuguie buzele ca și când ar suge continuu dintr-o suzetă, cuvintele sunt înlocuite cu gângureli, se agață corporal de părinte implorându-l: Nu pleca! Nu mă lăsa!  Sau refuză aprig, deși i-ar plăcea să învețe să cânte la tobe sau să facă basket, să meargă la ateliere/ cursuri speciale unde să învețe ceea ce îl pasionează. Ori refuză să plece în excursii, cantonamente, tabere fără unul din părinții săi.

Este cumplit de nefericit, plânge amarnic, se ține strâns cu brațele (tentaculele) de gâtul tău ca o caracatiță ori de câte ori radarul lui scanează separarea. Când e la grădiniță/ școală, începe să acuze dureri de cap/ burtică pentru ca doamna (n.b. educatoare, învățătoare) să te cheme să îl iei de acolo. Sau…sau…ș.a.m.d

Îți pare cunoscut filmul acesta?

      Care sunt experiențele concrete care trezesc la viață anxietatea de separare a copilului? Cum ajunge anxietatea să se instaleze în structura psihică timpurie a copilului?

      Iată mai jos care sunt cadrele existențiale cu cel mai înalt potențial de generare a anxietății de separare (ordinea este aleatorie). Potențial, nu obligatoriu! Ceea ce face trecerea de la potențial la obligatoriu, la transformarea experiențelor în puncte nevralgice de dezvoltare a copilului este îndeosebi modul în care evenimentele sunt gestionate, la momentul respectiv, în interiorul relației de atașament dintre părinți  și copil.

  1. unul sau mai multe avorturi spontane existente înainte sau după concepția copilului
  2. factori de risc, complicații în sarcină, reducție embrionară pentru sarcini multiple,
  3. suferință fetală la naștere
  4. lăsarea copilului în solitudine pentru a se autoregla (liniști) singur
  5. întoarcerea mamei la serviciu
  6. nașterea unui alt copil (frate/ soră)
  7. intrarea în creșă, grădiniță, școală, mutarea dintr-o casă/ școală în alta
  8. conflictele dintre părinți, amenințarea repetată cu plecarea de acasă a unuia dintre părinți, părăsirea domiciliului a unuia dintre părinți, divorț,
  9. boli (fizice și psihice), spitalizări ale copilului sau unuia dintre părinți, decesul unui membru din familie (și nu doar din familie)/ animal de companie
  10. anxietatea de separare a unuia/ ambilor părinți sau/ și bunici (cu traumele lor de atașament și abandon) care poate fi împachetată în ambalaje dintre cele mai diverse – ex.: tendința exagerată a acestora de a îi ține pe alți adulți (bunici, bone etc.) la distanță de copil, nevoia părinților de a fi permanent în sufletul copilului (nu îl lasă să se joace singur), nevoia de a îl lua peste tot cu ei.

   Pentru a nu lăsa loc de interpretări și neclarități cu privire la anxietatea de separare ca tulburare, iată mai jos cum este ea definită în Clasificarea diagnostică a sănătății mentale și a tulburărilor de dezvoltare ale copilăriei timpurii – Ediția revizuită (Zero to Three). Țineți cont că pentru diagnosticarea anxietății de separare ca tulburare, toate cele 5 criterii trebuie să fie prezente.

Tablou simptomatologic pentru anxietatea de separare la copii

1. Anxietate excesivă în momentul separării de casă ori cei de care copilul este atașat (3 sau mai multe din simptomele de mai jos, însemnate cu buline)

  • distres recurent și excesiv când apare sau e anticipată separarea de casă/ figurile de atașament
  • îngrijorări persistente și excesive față de un potențial eveniment (răpire, moarte) care ar duce la separare
  • refuzul de a merge la grădinița/ școală de teama de separare
  • teama persistentă sau excesivă de a fi singur sau fără figurile semnificative de atașament acasă/ alte contexte
  • refuzul de a merge singur la culcare fără prezența figurii semnificative de atașament,
  • coșmaruri repetate pe tema separării
  • acuze fizice atunci când este separat/ anticipă separarea
    2. Perturbarea duce la evitarea activităților sau contextelor asociate cu teamă sau anxietate
    3. Perturbarea afectează funcționarea copilului/ familiei
    4. Perturbarea nu apare exclusiv în timpul tulburării pervazive de dezvoltare
    5. Tulburarea durează cel puțin o lună!

(nb.: adjectivele colorate folosite în textul de mai sus au valoare suplimentară de indicatori ai tulburării de anxietate de separare)

      Am indexat aici simptomatologia și evenimentele cu cel mai înalt potențial de generare a anxietății de separare la copil în ideea sublinierii necesității pentru susținere și apropiere afectuoasă, pentru atenție la emoțiile, senzațiile, comportamentele și nevoile copilului. Cunoașterea factorilor/ situațiilor de risc este primul pas.

Exact peste o săptămână voi reveni cu al doilea pas: Echipamentul necesar pentru a gestiona anxietatea de separare.

Ținem aproape!

 

Text: Drd. Psih. Camelia Chețu este coordonatorul centrului Motherhood Center, psihoterapeut autonom specializat în Psihoterapia Copilului, Cuplului și Familiei (Psihoterapie Experiențial-Unificatoare) și Theraplay U.S. Abordarea sa practică a traumelor și temelor psihologice în lucrul atât cu adulții (ex. relații de cuplu, infidelitate, dezvoltare personală, hiperactivitate, anxietate, atacuri de panică, depresie și alte tulburări psihice), cât și cu copiii (pierderi, hiperactivitate, agresivitate, frici, exprimare emoțională) are în centrul ei teoria și practica atașamentului. În 2017 finalizează lucrarea de doctorat pe tema atașamentului la gravidele cu istoric de avort spontan –Psihodiagnoza și optimizarea atașamentului prenatal la gravidele cu istoric de avort spontan.
A susținut prezentări în cadrul unor conferințe internaționale de psihologie din România (2015, 2017), Italia (2017), Germania (2016) și a publicat articole în jurnale de specialitate.
Contact: chetu.camelia@gmail.com, telefon: 0721 608 096